E o întrebare care apare destul de des printre cititorii romanului fantasy „Drumul către o altă dimensiune” de Bradu Mihai Dan, mai ales printre cei tineri: a pornit totul de la o sesiune de PlayStation? Răspunsul scurt ar fi că da, jocurile video chiar au un rol în declanșarea aventurii.
Dar răspunsul pe care îl merită această carte e mult mai savuros și plin de răsturnări decât orice rezumat.
Publicată de Editura Ecou Transilvan în 2024, cartea se găsește online pe Carturesti.ro și Libris.ro.
Povestea îl are în centru pe Mihai, un adolescent de 13 ani dintr-o localitate mică de lângă Cluj-Napoca. Un băiat ca mulți alții, fără nimic spectaculos la prima vedere. Și totuși, într-o zi de vară, viața lui se dă peste cap, la propriu, pentru că eroul nostru cade într-o groapă fără fund.
Ce m-a cucerit la cartea asta e că Mihai nu primește vreo chemare mistică și nici nu descoperă un manuscris vechi într-un pod. El pur și simplu se juca pe telefon și a fost trimis afară de mamă-sa. Atât. De acolo începe totul.
Fortnite, Xbox și o fabrică părăsită
Hai să lămurim ceva de la bun început. În carte, Mihai și prietenii lui nu joacă pe PlayStation. Joacă Fortnite pe telefoane și pe Xbox-uri, pe laptopuri, pe ce apucă. Sunt copii ai generației ecranelor, cu mamele strigând după ei să iasă afară „să-și amintească cum se respiră”. Așa că, dacă cineva și-a imaginat o scenă cu un PlayStation și un televizor mare, cadrul trebuie ajustat un pic.
Ceea ce se întâmplă în carte e mai pitoresc. Mihai și doi prieteni de-ai săi aveau un obicei de weekend: se adunau într-o fabrică abandonată, într-o încăpere care semăna cu o sală de conferințe, cu o masă mare în centru și scaune împrăștiate peste tot. Aveau spațiu cât să reinventeze mersul pe bicicletă, cum zice chiar autorul, dar ei stăteau toți într-un colț și se jucau pe telefoane.
Într-o zi de vară, fix când se lansase o versiune nouă de Fortnite, mamele îi trimit forțat afară. Și asta e, practic, scânteia care pune totul în mișcare. Nu o revelație profetică, nu un semn pe cer. Ci mamele lor, sătule să îi vadă cu ochii în telefon, care îi dau afară din casă. E un detaliu care face povestea să se simtă aproape autobiografică și care, sincer, m-a făcut să zâmbesc.
Groapa fără fund, o legendă urbană care prinde viață
Ajunși la fabrică, băieții sar gardul și intră în camera lor obișnuită. Acolo exista din totdeauna o groapă enormă într-un colț. Se povestea că acea groapă înghițise un polițist, cu ani în urmă, în timpul unei ședințe. Și că n-ar avea fund. Copiii aruncau monede în ea, dar n-au auzit niciodată vreun sunet de atingere a fundului. Era genul de legendă urbană pe care o șoptesc copiii la lumina lanternei, cu jumătăți de adevăr și un fior plăcut.
Pe urmă lucrurile se precipită rău. Se aud pași, cineva strigă „Poliția!”, băieții o iau la fugă spre geam. Prietenii lui Mihai reușesc să iasă, dar el rămâne în urmă, se împiedică și își pierde cunoștința. Când se trezește, simte că nu mai controlează nimic. O forță necunoscută îl trage spre groapa fără fund, iar senzația e descrisă ca și cum trupul i-ar fi luat foc.
Cade. Dar nu moare. Găsește un spațiu subteran luminat, cu o ușă uriașă. Și dincolo de ușă, o încăpere cu o vitrină, provizii și o mini-bibliotecă. Iar pe un scaun, un bătrânel care citea liniștit o carte și bea ceai. Omul se dovedește a fi chiar polițistul „înghițit” de groapă cu ani în urmă. Îmbrăcat încă în uniformă, ponosit și cu barba netunsă, citiți-vă scena din carte că e absolut genială.
Puteri supranaturale și replici de ștrumf
Ce urmează în poveste e o cascadă de răsturnări. Bătrânul, pe nume Marcus, îi aruncă un cuțit lui Mihai. Și Mihai îl prinde instinctiv între palme. Așa, pur și simplu. Nu știa că poate face asta. Ochii și mâinile i se aprind cu o nuanță de albastru intens, iar în jurul corpului i se formează o aură strălucitoare.
Reacția lui Mihai? Strigă: „Mă transform în ștrumf!”. Iar Marcus, fără pic de emoție: „Copile, nu stai bine cu judecata, nu?”. Tonul ăsta e, după mine, cel mai prețios lucru din întreaga carte. Mihai nu reacționează ca un erou clasic, grav și hotărât. Face glume, pune întrebări absurde și compară orice cu ceva din filme sau jocuri.
Când luptă cu creaturile-pisică și parează gloanțe cu sabia, el spune că se simțea ca piticul verde și înțelept din Războiul Stelelor. E un erou care a crescut cu referințe din gaming și cinema și le folosește ca pe un vocabular emoțional real. Și tocmai asta face legătura cu întrebarea noastră atât de captivantă.
Nu PlayStation a fost cauza, ci tot ce a învățat din gaming
Dacă privim atent, Mihai nu și-a găsit drumul spre acțiune „după” o sesiune de gaming, ca și cum ar fi o relație simplă de tip cauză-efect. E mai degrabă așa: viața lui de gamer i-a modelat felul în care înțelege aventura. Fiecare situație nouă trece prin filtrul jocurilor pe care le-a jucat. Felinele devin inamici de nivel, sabia e un power-up, iar el însuși e personajul principal dintr-un joc pe care nu l-a ales, dar pe care învață să-l joace.
Spre finalul cărții, autorul scrie direct: Mihai se simțea „ca într-un joc video, doar că nu aveam voie să omor niciun zombi”. E o frază care rezumă perfect spiritul romanului. Aventura e reală, dar eroul o percepe prin grilajul digital al generației sale. Și asta nu îl face mai puțin curajos, ci doar altfel de curajos decât eroii din poveștile clasice.
Mihai nu devine erou pentru că renunță la jocuri. Devine erou pentru că reflexele, gândirea strategică și rezistența la frustrare pe care le-a acumulat în fața ecranelor se dovedesc utile într-o realitate pe care n-o anticipase nimeni. E un mesaj neobișnuit pentru un roman fantasy, și tare mi-a plăcut asta.
Un univers fantasy construit cu măiestrie
Bradu Mihai Dan pune pe picioare un univers complex. Există 11 sate de creaturi mitice, printre care feline, elfi, pitici, vrăjitori, călugări, rinoceri, păianjeni, hermeni, zâne, odixi și stariuni. Fiecare sat vine cu propriul rege, propria istorie și propriile tensiuni politice. Conflictul central se leagă de o cheie magică care poate deschide temnița unui rău suprem pe nume Mordil, dar și un portal între dimensiuni.
Mihai află că e reîncarnarea regelui stariunilor, adică constructorii acelui univers. Sabia și coiful primite de la Marcus se transformă, la atingere, într-un creion și o șapcă. E un detaliu pe care îl ador: armele legendare arată ca niște obiecte banale în lumea noastră, fix ca să nu le găsească nimeni. Iar Mihai trebuie să-și găsească paznicul, un prieten care deține, fără să știe, o armă magică deghizată în ceva aparent banal.
Căutarea paznicului e probabil cea mai amuzantă secțiune din carte. Mihai își vizitează prietenii pe rând, încercând discret să afle cine poartă un obiect magic. Albert se prezintă cu o kendama, Florin cu un joc FIFA 18, Călin cu o carte de benzi desenate Deadpool. Niciunul nu declanșează vreo transformare. Misterul rămâne deschis și te duce, pe nesimțite, spre descoperirea că prietena lor Heather a dispărut.
Heather Straid, personajul la care nu te aștepți
Heather e poate cel mai interesant personaj din întreaga poveste. O fată jumătate româncă, jumătate irlandeză, care lovise un coleg doar fiindcă i-a cerut un pix. Nimeni nu voia în preajma ei. Mihai a văzut însă altceva, un om cu „problemele lui” care, dincolo de fațadă, era o prietenă loială și un fel de bodyguard personal.
Când Heather dispare și apare la știrile de la televizor ca „dată dispărută”, Mihai realizează că fix ea ar putea fi paznicul pe care îl caută. Comportamentul ciudat din ultimele zile capătă un sens nou. Poate știa ceva. Poate felinele o găsiseră înaintea lor. Dintr-o dată, misiunea abstractă devine una personală, cu miză reală.
Grupul de prieteni funcționează ca o echipă de RPG cu totul neașteptată. Albert e deșteptul care n-are maniere, Călin e carismaticul cu followeri pe Instagram, Florin e uriașul sensibil care nu suportă să se bată. Autorul nu îi idealizează. Le dă defecte, momente de frică și replici aiuritoare, și fix asta îi face să conteze.
Coamă de Leu și scena cu fresh-ul de broccoli
Adulții din poveste adaugă un strat aparte de savoare. Marcus, bătrânul din groapă, e morocănos și înțelept. Petre, polițistul, e mereu pe nervi și pragmatic. Dar cel care fură scena e Coamă de Leu, șoferul unei furgonete verzi cu un leu desenat pe ea. Surpriza? Coamă de Leu e o felină. Doar că el și-a trădat propria specie ca să lupte de partea oamenilor.
Salvarea de la fabrică e scrisă cinematografic. Coamă de Leu intră cu furgoneta peste doi gangsteri-pisici, zgârie mașina de poliție, parchează lateral și le strigă să urce. Urmează o urmărire cu un elicopter, în care Marcus construiește o bombă improvizată dintr-o bucată de zid exploziv și o fâșie din bluza lui. Totul e într-un ritm amestec de acțiune și comedie care te ține lipit de pagină.
Iar discuția de la restaurantul „La Lupu”, unde Marcus povestește istoria celor 11 sate în timp ce Coamă de Leu bea două beri scumpe și Mihai se chinuie cu un fresh de broccoli, e probabil scena mea preferată din carte. Informația vine natural, întreruptă de chelner, de glume proaste și de reacțiile neașteptate ale eroului. Așa ar trebui scrisă orice scenă expozitivă într-un roman fantasy.
Un roman de debut premiat de Liga Scriitorilor din România
Bradu Mihai Dan avea 19 ani când a publicat acest roman. E un detaliu important, pentru că explică de unde vine energia asta narativă, umorul proaspăt și vocea eroului atât de autentică. Autorul nu mimează limbajul adolescentin, îl folosește nativ, pentru că a crescut cu aceleași referințe culturale ca personajul său.
Romanul a fost remarcat de Liga Scriitorilor din România, care i-a acordat autorului premiul pentru Carte de debut. Premiul i-a fost înmânat în cadru festiv de președintele Ligii, domnul Al. Florin Țene. E un semn clar că avem de-a face cu un tânăr care știe să construiască un univers și să populeze paginile cu personaje care rămân în minte.
Prefața, semnată de scriitoarea Amalia Dragomir, surprinde perfect esența lecturii când spune că reacția ei după ce a terminat cartea a fost un triplu „da!” entuziast. O reacție viscerală care, sincer, mi se pare cel mai bun compliment pe care îl poate primi un autor la debut.
Cui i se potrivește cartea și de unde o poți cumpăra?
Dacă ai între 10 și 16 ani și îți plac jocurile video și poveștile fantasy cu eroi care nu se iau prea în serios, ești fix publicul potrivit. Dar și adulții pot găsi plăcere în lectura asta, mai ales dacă caută ceva ușor, plin de umor și cu un univers care te captivează de la primele pagini.
Dacă ți-ai dorit vreodată ca o sesiune de gaming să se transforme într-o aventură reală, cu săbii care devin creioane, șapci care devin coifuri și furgonete conduse de oameni-leu, cartea asta e exact pentru tine. Data viitoare când mama te trimite afară de la calculator, cine știe ce te așteaptă.
Cartea poate fi achiziționată online de pe Carturesti.ro și Libris.ro, în format fizic. Merită o șansă, cu atât mai mult cu cât vine de la un autor român tânăr, premiat, care știe să vorbească pe limba generației sale.
